Forumul Academic Roman
Home Despre noi Evenimente Proiecte editoriale Galerie Foto Parteneri Contact


ZONA METROPOLITANĂ SINGURA SOLUŢIE

Este reconfortant că elita românească denotă preocupare în abordarea principalului factor urbanistic şi de dezvoltare economică a României - municipiul Bucureşti.
O documentaţie complexă, “Direcţii, sensuri şi intensităţi de dezvoltare a municipiului Bucureşti” a fost aprobată în 1999 prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. În anul 2000 a fost aprobat Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti, document ce stabileşte strategia de dezvoltare a Municipiului pe termen mediu şi lung, pe 25 de ani. În 2003, municipalitatea bucureşteană a inclus pe lista de proiecte finanţate din bugetul local “Studiul complex, plan de amenajare a teritoriului, zona metropolitană a Bucureştiului”. Acest studiu a fost elaborat de o echipă interdisciplinară şi inter-instituţională şi preia concluzii atât din strategia de dezvoltare cât şi din Strategia Planului Urbanistic General. Strategia de dezvoltare a zonei metropolitane propune: principiul unicentrismului, dezvoltarea pe sistemul de axe de transport al sistemului de transport european, implementarea centurii verde-galbenă a Bucureştiului şi implementarea parcurilor regionale de activităţi. Această zonă de primă importanţă naţională va trebui să fie gestionată ţinându-se cont de trei tendiţe majore.
Tendinţe: realizarea urgentă şi completarea principalelor infrastructuri tehnice teritoriale: reţeaua de transport rutier, reţeaua de transport feroviar, reţeaua de canalizare şi alimentare cu apă, reţeaua de alimentare cu gaz şi energie electrică, înscrierea în procesul general european de dezvoltare durabilă a teritoriului, stoparea speculării anarhice a terenurilor din zona metropolitană. Teritoriul metropolitan delimitat în urma studiului realizat de primăria municipiului Bucureşti se dovedeşte astăzi nefuncţional din punct de vedere al cooperării metropolitane, ceea ce îl face practic necongestionabil la nivelul demersului municipalităţii bucureştene. De exemplul dat de Forumul Academic Român şi de sprijinul pe care noi îl aşteptăm de la lucrările acestui forum depinde foarte mult convergenţa spre o viaţă normală în această zonă. Zona metropolitană este singura soluţie de dezvoltare durabilă a capitalei, a zonelor înconjurătoare, cu condiţia ca toţi factorii politico-administrativi să participe la crearea acesteia. Doresc să vă adresez mulţumiri pentru oportunitatea de a participa în cadrul acestui forum, de a trage un semnal de alarmă asupra acestui subiect, pentru că zona metropolitană este o problemă pe care noi o considerăm o problemă de siguranţă naţională, atât timp cât Bucureştiul susţine 30-35% din Produsul Intern Brut al României, atât timp cât Bucureştiul atrage cele mai multe investiţii în România.

 

PRIORITĂŢILE ROMÂNIEI

Am deosebita plăcere de a saluta din partea Solidarităţii Universitare prima manifestare publică a Formului Academic Român, conferinţa “Bucureşti, metropolă a secolului XXI”. Forumul Academic Român s-a înfiinţat într-un moment important al evoluţiei vieţii politice şi economice din România, momentul în care proiectul generaţiei primei jumătăţi al secolului al XIX-lea ce viza integrarea României în spaţiul politic, economic şi cultural al Europei Occidentale a fost cu succes realizat prin primirea României ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană şi în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Începând cu acel moment, priorităţile României s-au schimbat şi odată cu aceasta a apărut necesitatea creării unei noi elite care să poată realiza noul proiect de integrare a României din punct de vedere economic, politic, ştiinţific şi cultural în noua construcţie politică ce este Uniunea Europeană. De ce o nouă elită? Pentru că în urma alterării elitelor făcută de regimul comunist, ca şi în cei 18 ani petrecuţi de la evenimentele din decembrie 1989, ani în care cu puţine excepţii politicianismul, demagogia şi corupţia au fost capul de afiş al vieţii politice, în România nu s-a putut forma o nouă elită de factură europeană de care România are nevoie în momentul acesta.
Adresându-se în special tinerilor, Forumul Academic Român, ca o organizaţie a societăţii civile îşi propune, aşa cum este stipulat în primul articol al statutului său, să promoveze spiritul academic şi să încurajeze dialogul între generaţii în vederea promovării performanţelor intelectuale, ştiinţifice şi educative, să compatibilizeze nivelul de pregătire profesională cu exigenţele Uniunii Europene şi să armonizeze criteriile de promovare cu performanţa intelectuală de nivel înalt. Îşi propune în acelaşi timp să promoveze identitatea culturală a românilor în contextul integrării europene şi al globalizării. Aşa cum în prima jumătate a secolului al XIX-lea s-a putut crea o elită care a imaginat un proiect cu urmări extrem de benefice pentru România actuală, aşa dorim să contribuim, prin intermediul Forumului Academic Român, la crearea noii elite pentru România secolului XXI.

 

SĂ NE UNIM FORŢELE

Sunt preşedintele Fundaţiei Grupul de Iniţiativă Ecologică şi Dezvoltare Durabilă.
Acum 3 ani fundaţia noastră a organizat primul Forum de Dezvoltare Durabilă, urmat de o succesiune de 8 forumuri regionale. Am străbătut întreaga ţară în 3 ani. Acum o lună de zile a avut loc, ca o concluzie la acest traseu lung pe care l-am avut în cei trei ani, cel de-al doilea Forum Naţional de Dezvoltare Durabilă. Vreau să vă spun cu mândrie şi totodată cu amărăciune în suflet, lucrurile nu sunt deloc roz la nivelul ţării, nu sunt roz nici pentru viitoarea metropolă, pentru că încă nu putem spune că Bucureştiul este metropolă europeană. Însă, aşa cum menţiona şi domnul preşedinte Emil Constantinescu, poate că este momentul să ne unim forţele: societatea civilă, administraţia, zona politică, căci nu trebuie să lăsăm să apară în viitor falii între toate aceste părţi.
Dacă nu vom reuşi să dăm la o parte ambiţiile strict personale, ambiţiile de grup, nu vom reuşi să creăm niciodată o generaţie viitoare deschisă la colaborare, care să privească lucrurile cu optimism, nu vom reuşi să le dăm o ţintă precisă. Zi de zi îmi imaginez cum va arăta Bucureştiul ca metropolă europeană. Avem potenţial, avem istorie, avem tradiţie, de ce oare nu reuşim de atâţia ani de zile să creăm acest vis: Bucureşti  - metropolă europeană? Cred că workshop-urile deschise astăzi vor furniza materiale pertinente pe baza cărora se va putea alcătui strategia 2030.

 

PROGRAME PE TERMEN LUNG ŞI SCURT

Când am aflat de dezbaterea de astăzi, nu îmi imaginam concret ce anume va fi dar ideea era foarte atrăgătoare. Şi ascultând tot ce s-a spus astăzi, şi am un exerciţiu în a asculta şi în a vă asculta, cred că va fi un proiect reuşit.
În lume avem două mari experienţe: când se construiesc programe pe termen lung prin însumarea planurilor anuale, trienale sau cincinale, şi când se proiectează un program pe cincizeci de ani, cu decupări pe segmente politice. Când am auzit că dumneavoastră gândiţi până în 2050, cu o treaptă 2030, mi-am imaginat că proiectul acesta va fi fezabil, dar nu-mi puteam închipui strategia de integrare europeană. Aş vrea să fac câteva propuneri. Un plan strategic care a fost realizat la noi a fost cel pe care dumneavoastră l-aţi menţionat. Strategia de integrare în Uniunea Europeană. Au fost lupte politice dar elementul care a asigurat succes este singurul document politic care, sub trei administraţii: Constantinescu, Iliescu şi cea următoare, s-a aplicat punct cu punct.    Cred că trebuie să avem clar un punct de pornire care să fie stabilit de specialişti cu cât mai multe puncte de vedere. E foarte greu să avem punctul la care vrem să ajungem şi diferitele căi de atingere a lui. Pentru cel de-al doilea mare proiect de care spuneam că din planul de 50 de ani se decupează secvenţele politice ale ciclului electoral, exemplu pe care eu îl cunosc şi cel mai relevant pentru mine este Luxemburgul. Cea mai săracă ţară acum 50-60 ani, cea mai bogată ţară a Uniunii Europene în prezent. O siguranţă de succes ar fi prezenţa celor trei generaţii coexistente.

Trei generaţii
Noi trăim cea mai mare tranziţie pe care o cunoaşte specia umană de la succesiunea a două generaţii în ultimele două, trei secole, după ce mii şi sute de mii de ani a existat succesiunea generaţiilor simple, coexistă deja trei generaţii. Coexistenţa a trei generaţii este până în anul 2300 stabilită şi în publicaţiile statistice. Or, în Academiile de Ştiinţă şi chiar şi în sala noastră e prezentă foarte bine generaţia a doua şi generaţia a treia, dar nu e prezentă generaţia întâi şi fără generaţia întâi nu cred că va fi un succes pe un plan de cincizeci de ani. Care e generaţia întâi? Sunt studenţii! În strategia pe anul 2000, în paralel cu şefii de partide, în paralel cu componenta academică am avut permanent dialog cu şefii de promoţii din ţară, circa 200 de persoane, care a fost partea cea mai dispusă. Când ne gândeam să intrăm în Uniunea Europeană în 2007, ei chiar vedeau şi aduceau argumente pentru generaţia a doua şi a treia inexistente, pentru ei foarte consistente.
Aş propune ca din toamnă să avem această conlucrare cu studenţii din arhitectură, din construcţii, într-o formă sau alta pentru că, chiar din anul I au o viziune şi sunt direct interesaţi. Şi cred că ar trebui să gândiţi şi un grup de 3-5 persoane permanent, care să publice un fel de Buletin cu proiectele Uniunii Europene, cu proiectele altor capitale principale şi poate să se termine şi cu un mic dicţionar care să ne dea un limbaj comun pentru că sunt 3 cercuri: specialiştii, cei apropiaţi şi marele public. Această strategie va deveni un succes când va deveni o stare de spirit a populaţiei. Orice cetăţean al României ştia că ne vom integra în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, asta a fost ceva pe care nu l-a putut contura nici un fel de argumente.

 

VALORIFICAREA PROGRAMELOR EUROPENE

Există ocazia, unică acum în România, de a valorifica programele operaţionale pe care România le-a negociat cu Uniunea Europeană, programele 2007-2013, pentru rezolvarea a ceea ce generic numim conceptul de dezvoltare urbană.
Uniunea Europeană dă o atenţie deosebită dezvoltării urbane, pentru că în zona urbană se produce dezvoltarea, ceea ce face valoarea adăugată în Europa. Din acest motiv, atunci când s-au negociat programele operaţionale, unul dintre aceste programe avea o prioritate distinctă: dezvoltarea urbană. Este vorba de Programul Operaţional Regional. Pentru a vedea cât de important este pentru Comisie acest program, Comisia a alocat o treime din fonduri pentru această dezvoltare urbană. Astfel, din pachetul de patru miliarde şi ceva de euro a Programului Operaţional Regional, un miliard două sute sunt dedicaţi dezvoltării urbane.

Planuri integrate de dezvoltare urbană
Conceptul pe care România doreşte să-l implementeze la nivelul autorităţii de management în speţă, Ministerul Dezvoltării, Lucrării Publice şi Locuinţelor se referă la  planurile integrate de dezvoltare urbană: un plan integrat de dezvoltare urbană, pe care trebuie să-l prezinte spre finanţare oraşele care nu sunt pol de creştere regională (oraşele mici, mijlocii şi chiar oraşele mari din România). Ele trebuie să prezinte o strategie de dezvoltare pe următorii 10 ani, iar din strategie să se deducă proiectele pe care le consideră prioritare, care să fie ulterior inserate în ceea ce se cheamă Plan Integrat de Dezvoltare Urbană.  Autoritatea locală, în speţă municipalitatea trebuie să fie sigură că aceste proiecte odată aprobate, nu le mai schimbă nimeni. Un al doilea tip este un pic mai complicat pentru că are în vedere şi alte planuri operaţionale decât POR-ul şi aceste tipuri de documentaţie trebuie să fie realizate de către oraşele declarate şi asumate de Guvernul României ca poli de creştere regională. Bucureştiul este un pol de creştere regională. În România, în fiecare regiune de dezvoltare există cel puţin un pol de creştere regională, ceea ce înseamnă că în acea municipalitate  autorităţile trebuie să realizeze un document - Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Polului de Creştere în care să includă ce proiecte doresc să finanţeze din programul regional, ce proiecte doresc să finanţeze din Programul Sectorial de Transporturi, ce proiecte doresc să finanţeze din Programul Sectorial de Mediu, inclusiv ce proiecte doresc să finanţeze din fondurile pe care România le pune la dispoziţie alături de finanţările europene.

Programarea resurselor publice şi private
Avem ocazia de a demostra că avem capacitatea de a programa resursele publice, de a adăuga resurselor publice şi resursele private şi putem rezolva problemele care s-au acumulat de-a lungul timpului în oraşele şi municipiile din România. Sigur, procesul democratic din România trebuie să-şi urmeze cursul - şi aici mă refer la campania electorală din acest moment - dar regulile Comisiei Europene, acea regulă teribilă, care se numeşte Dezangajare Automată a Resurselor, este valabilă atât pentru România, cât şi pentru celelalte 26 de state membre. Din acest motiv, imediat practic, după ce se termină şi se clarifică aspectul politic, autorităţile publice eligibile, în speţă primăriile, sunt invitate să depună aceste documente. Cu cât le prezintă mai repede cu atât câştigă timp pentru că, în primul rând,  vor trebui evaluate aceste strategii, aceste planuri integrate, după care se evaluează proiectele în detaliu. Ele trebuie să prezinte pentru sfârşitul acestui an proiectele pentru care au un studiu de fezabilitate şi proiectul tehnic. România poate prezenta proiecte de valoare adăugată, adică proiecte care chiar să conteze în Uniunea Europeană, proiecte care să aibă ca obiectiv dezvoltarea durabilă. State din Uniunea Europeană: Germania, Italia, Marea Britanie, Franţa, toate au experimentat acest concept. Unii au ales să-şi rezolve problemele centrelor istorice, ceea ce putea să facă şi Bucureştiul şi încă poate să mai facă, altele au ales să-şi rezolve problemele districtelor aflate la periferie. Oricum, putem demonstra că putem urma regulile pe care Uniunea Europeană le-a experimentat şi sigur, la care avem şi noi accesul. Vă mulţumesc şi urez succes tuturor celor care se angajează în acest demers.

 

NIVELUL SERVICIILOR PUBLICE

Strategia şi viziunea pentru Bucureşti este foarte atractivă şi oferă foarte multe oportunităţi.
Am venit în 1992 în Bucureşti cu gândul să pot să câştig mai bine, să pot să mă realizez din punct de vedere material. Mi-am luat o casă, mi-am luat maşină, mi-am întemeiat o familie. În 2002 maşina mi-a fost furată, în 2006, la începutul anului, apartamentul mi-a fost spart. Am două fetiţe, am încercat să le dau la grădiniţă în sistemul public, nu am găsit locuri la grădiniţe, le-am dus la o grădiniţă privată. Dacă vreau să le duc să se joace în cartier nu am un loc de joacă, le urc în maşină şi le duc în parc seara târziu sau în weekend. Străzile secundare din cartier le cunosc, dar dacă vreau să mă deplasez într-un alt cartier al oraşului am mari surprize. Sunt foarte multe gunoaie încă pe străzile Bucureştiului, 20% din cetăţenii acestui oraş încă nu au contracte cu o firmă de salubrizare. Nu trebuie să uităm nivelul serviciilor publice în municipiul Bucureşti, pentru că o capitală europeană, o capitală sau o metropolă din sud-estul Europei de 4 milioane de locuitori, fără un standard al serviciilor publice de calitate riscă să se sufoce. Sper ca în urma acestor dezbateri de un an de zile să avem o viziune integrată de dezvoltare a Bucureştiului.

 

O MAFIE A PUS MÂNA PE BUCUREŞTI

Ne confruntăm în mod clar cu o mafie care a pus mâna pe Bucureşti şi în mod sistematic, programatic, a distrus şi distruge Bucureştiul în fiecare zi. Domnul Sandu Alexandru, reprezentantul arhitecţilor spunea că atunci când este vorba de urbanism ar trebui să primeze principiul negocierii.
Problema este cine cu cine negociază; dacă negociază mafia cu mafia, atunci nu ajungem la urbanism serios şi la o dezvoltarea serioasă şi se ajunge de unde s-a pornit, la urbanism derogatoriu. După ce s-a aprobat PUG-ul în 2000 cu mafia politică, Parlamentul României a introdus un amendament prin care se poate deroga de pe PUG şi PUG-ul se poate schimba prin PUZ. Iar societatea civilă, corpul arhitecţilor nu a reacţionat, şi aici cred că suntem vinovaţi cu toţii. Arhitecţi din cadrul primăriei, din afara primăriei au aprobat PUZ-urile, au PUD-urile şi sunt vinovaţi. Să vorbim despre responsabilităţi: eu cred că avem nevoie de o coaliţie anti-mafia. Există proiecte, proiectul metropolitan de multă vreme, nu mai este o idee nouă. Statul trebuie să se retragă din Bucureşti, de 40-50 ani Bucureştiul a fost cotropit de stat.

Bucureştiul să revină comunităţii
Bucureştiul trebuie să revină comunităţii şi decizia să vină la comunitate. Instituţiile statului trebuie să înţeleagă că stau în Bucureşti cu acordul comunităţii şi că nu trebuie să facă din comunitate un obiect. O dezbatere despre dezvoltarea Bucureştiului şi despre responsabili nu există. Important este să existe o presiune asupra decidenţilor care să pornească din stradă, prin lideri politici, prin oameni care să se exprime în mod deschis şi foarte agresiv. Cum a fost posibil ca lângă Catedrala Sf. Iosif să se ridice un colos, cine este responsabil?

 

CULTURA COMUNICĂRII ŞI CAPITALUL INTELECTUAL

Numele meu este Manuela Golescu şi sunt preşedinta Fundaţiei Golescu. În primul rând, domnule preşedinte, vă felicit pentru această reuşită, de a aduce împreună lideri din atâtea domenii de activitate, oameni care creează nu numai viziune dar chiar acţionează strălucit în domeniile pe care le conduc. Viaţa este o funcţie a conversaţiei, deci a cuvântului şi la baza tuturor reuşitelor acţiunilor noastre stă cultura comunicării. Desigur, după 50 de ani de comunism, este greu să formezi peste noapte o cultură a comunicării, însă eu am avut privilegiul, cu mulţi ani în urmă, să închei un parteneriat cu o corporaţie care deţinea tehnologii înalte în a tranforma cultura comunicării. De la a avea plângeri, a domina, a avea controlul sau a fi victimă, am ajuns la o nouă cultură a comunicării în care domină responsabilitatea, demnitatea, capacitatea de a fi lider în ceea ce faci.  Am creat o fundaţie cu scopul de a promova valori autentice în toate domeniile, nu numai în România ci şi în afara graniţelor ţării şi am avut şansa să-l întâlnesc pe domnul Luca Gherasim care, după mulţi ani de cercetare, a pus bazele  societăţii  „Mare Cognitiva”, prin care doreşte să valorifice, să cuantifice, să creeze nişte indicatori care să măsoare capitalul intelectual. Propunerea noastră, prin parteneriatul pe care l-am creat, este următoarea: ca pentru următorul forum să fie pusă în discuţie, ca proiect „Bucureşti, o capitală a cunoaşterii şi inovării în Uniunea  Europeană”.

Bucureşti o capitală a cunoaşterii şi inovării
Este nevoie de crearea pieţei cunoaşterii pentru că ea nu există în plan european ca un model echidistant. Există  în Statele Unite. Această idee a fost promovată la UNESCO, a fost promovată de domnul Gherasim în Italia, la Palermo şi sunt multe ţări care deja au luat acest exemplu şi au acţionat. De curând China a creat chiar un minister al capitalului intelectual. De aceea cred că este nevoie urgentă în acest moment de crearea unei legi care să faciliteze ca acest capital intelectual românesc să fie pus în valoare la adevărata sa dimensiune. O redimensionare a acestui capital ar însemna o creştere a PIB-ului României cu minimum 40%. Aceasta este o temă care ar pune în valoare toate domeniile pe care le-aţi expus astăzi aici. Vă mulţumesc pentru crearea unui context care pune împreună şi în acţiune liderii din România.

 

IDENTITATEA CULTURALĂ A BUCUREŞTIULUI

Sunt onorată că mă aflu aici ca reprezentantă a  femeilor arhitect şi ca reprezentantă a Ordinului Arhitecţilor şi am ascultat cu multă atenţie discuţiile care au avut loc în plen şi în workshop-urile la care am luat parte.      

Discrepanţe
Există o discrepanţă importantă în acest moment între dezvoltarea socială şi economică în Bucureşti şi dezvoltarea urbanistică. Cred că o altă problemă importantă este discrepanţa dintre dorinţa de investiţie şi infrastructura oraşului.
Infrastructura oraşului datează de la începutul secolului XX iar dezvoltările sale au fost punctuale şi nu au dus la o rezolvare de fapt a acestei probleme. Ceea ce înseamnă că trebuie să existe o strategie pe termen scurt, mediu şi lung pentru a permite dezvoltarea oraşului. 20 de ani, la scară istorică, pentru un oraş este o fărâmă de timp.
În ceea ce priveşte identitatea oraşului, consider că suntem tot într-un moment de tranziţie în care se iau multe hotărâri nefundamentate. Există o listă de monumente care cuprinde o suită de ansambluri, de clădiri, detalii.
Din păcate, nu întotdeauna cele cuprinse în listă sunt cele care au cea mai mare valoare; există altele care au scăpat de pe acea listă şi care sunt din punct de vedere arhitectural foarte importante pentru oraş.
Anul trecut am organizat la Bucureşti primul Congres Internaţional de Arhitectură, Congresul Uniunii Internaţionale a Femeilor Arhitect. Au participat arhitecte din 21 de ţări şi un număr foarte mare de arhitecte din Japonia, persoane cu o poziţie foarte mare în ierarhia instituţională a ţărilor lor. Am avut emoţii foarte mari pentru că tema congresului a fost identitatea culturală. Surprinzător, remarcile nu au fost atât de severe pe cât mă aşteptam pentru că au înţeles exact dificultăţile prin care trecem şi prin care au trecut şi ţările şi oraşele lor în diverse momente, mai ales după război.

Identificarea componentelor culturale
Aş vrea să spun câteva lucruri despre arhitectură şi despre ceea ce înseamnă identificarea componentelor culturale care trebuie făcută mai amănunţit şi cu mult mai mare atenţie pentru detaliu.
Identificarea componentelor culturale este importantă pentru  sublinierea identităţii urbane, sociale şi culturale a oraşului. Acest lucru ar trebui să ducă la integrarea lor în circuitul urban ca elemente esenţiale pentru educaţia populaţiei.
Componenta culturală a oraşului are un rol foarte important în imaginea pe care o are oraşul înafară, la care trebuie să ţinem în egală măsură.
Este vorba atât de elementele spaţiale cât şi de elementele artistice: muzică, arte plastice, arte vizuale.
Administraţia capitalei şi guvernul ar trebui să-şi asume proiecte viabile, atât pentru asigurarea infrastructurii în funcţionarea acestor elemente culturale ale oraşului, cât şi pentru finanţarea lor. Intenţia realizării unor trasee culturale şi artistice a existat încă din 1938. 
În Ghidul istoric şi artistic, Grigore Ionescu a propus  trasee culturale prin Bucureşti. Astăzi ele  pot fi îmbogăţite şi pot constitui, prin case şi ansambluri arhitectonice, interesul celor care vizitează oraşul. Şi în acelaşi timp pot contribui la educaţia populaţiei.

 

PARTENERIAT ÎNTRE PUTERE ŞI CULTURĂ

Când facem analiza unui fenomen material sau cultural analizăm acumulările, măsurăm dimensiunile şi contextele, după care propunem proiecte şi stabilim principii. Faptul că sunt un creator răstoarnă cumva acest mod de a analiza.
Am învaţat de la americani ”learning by doing” şi am învăţat şi de la adevăratul ţăran român: a învăţa lumea, a învăţa cultura făcând ceva. Nu înseamnă că dau mai puţină importanţă teoriei, dar recunosc că am fost extrem de dezamăgită de verbiajul incontinent desfăşurat atât în mass media cât şi la nivelul unor proiecte politice, neurmat în planul concret, în planul realităţii de o bucurie reală, de o generozitate reală de a face efectiv ceva.
Un oraş ca Bucureştiul se poate autointitula - sau putem noi să-l proiectăm pe un termen mai lung - metropolă. Relaţiile dintre individ şi valoare au dispărut la noi din motive care ţin de tranziţie, de răsturnările produse, de prioritatea pe care o dăm acumulărilor materiale şi mai puţin celor spirituale.
Printr-o greşită înţelegere a democraţiei s-a petrecut un fenomen: debarasarea de valorile tradiţionale, de ceea ce însemnau instituţiile româneşti. În ultimii 18 ani au fost puse în balanţă două concepte: creatorii şi elitele au vorbit despre puterea fără de cultură. Intelectualii sau creatorii s-au retras într-un soi de turn de fildeş care nu este nici dinamic, nici creator de valori şi au privit defilarea puterii politice, etichetând-o “puterea fără de cultură”.
De cealaltă parte, puterea a numit cultura “cultura fără de putere”. Adevărul este că politica în România, fie că este o politică administrativă, fie că este o politică interesată de toate domeniile care sunt reprezentative pentru România, nu poate exista fără cultură. Puterea are nevoie de cultură iar cultura are nevoie de putere.

Premiile pentru arte
Din acest motiv am creat proiectul Premiile pentru Arte.
Neexistând un institut cultural de creaţie şi cultură interesat de nivelul naţional, (Institut Cultural Român se raportează prioritar la imaginea culturii pe plan internaţional), Ministerul Culturii s-a ocupat de gestionarea lui.
De la început s-a stabilit exact ceea ce sublinia domnul preşedinte Emil Constantinescu, non - imixtiunea politicului. Nu cred în proiectele culturale în care puterea îşi creează un alai de trâmbiţaşi, de spirite servile, care o aplaudă tot timpul, care îi scuză toate greşelile.
Dar nici nu cred în iluzia unor oameni de cultură care par să uite ceea ce înseamnă tradiţia realizării marilor valori, care îşi imaginează că pot duce proiecte naţionale la capăt fără un sprijin material.
N-ar fi existat niciodată Renaşterea în lume dacă instituţia statului sau instituţia bisericii, care deţinea fondurile, nu sprijinea creaţia unuia dintre marii pictori. Nu ar fi existat monumentele de valoare ambientală nicăieri fără această participare materială substanţială.
Am pomenit acest proiect pentru că am fost necăjită că un lucru important nu a fost mediatizat suficient. Mi-aş fi dorit ca în Bucureşti să existe, cum există peste tot în lume, hărţi ale Bucureştiului, nu doar la Rodipet, ci afişate la o răscruce, să ai desenate ce obiective, ce clădiri, ce case memoriale poţi să vezi. Am realizat o Enciclopedie a locaşurilor de cult în două volume, 1400 de pagini, cu toate bisericile din Bucureşti. Cultura este formată din informaţia pe care ai primit-o anterior. 
În America, o ţară foarte pragmatică, pe strada 42 către marea bibliotecă de la New York, sunt plăci de bronz pe care calci cu piciorul încadrate într-un basorelief, pe care sunt scrise marile poeme americane. Faptul că într-o mare ţară poezia este călcată în picioare de pietoni nu este o împietate, pentru că mersul se încetineşte,  oamenii se opresc şi citesc poezie. În toate metrourile din Manhattan există afişate poezii, maxime memoriale. Un imigrant care de abia începe să descifreze engleza, cât stă acolo, jumătate de oră sau 10 minute şi se leagănă în metrou, unde  ochiul totdeauna caută să facă ceva în loc să fie blocat într-un punct fix şi vid al unui metal din care este făcut trenul, citeşte un poem.

Noaptea Muzeelor
Nu ştiu dacă aţi fost pe străzi în Noaptea Muzeelor. Eu am văzut peste 100.000 de tineri şi am văzut un Bucureşti, acum câteva zile, mai frumos decât Bucureştiul la Înviere, pentru că era pelerinajul către muzeele care îşi deschiseseră porţile.
De fapt cred că demnitatea oraşului, a Bucureştiului, se poate recâştiga prin cultură şi prin parteneriate între putere şi cultură, între administraţie şi cultură.
Şi nu va fi numai o demnitate a culturii în sine, va fi o demnitate a noastră, a tuturor, ca cetăţeni simpli care reînvăţăm să ne iubim oraşul, reînvăţăm să preţuim instituţiile care ne preţuiesc la rândul lor.

 

SIGURANŢA CETĂŢENILOR ŞI ORDINEA PUBLICĂ

Specificul unei capitale ca principal centru demografic, politic, economic, social şi cultural, influenţează dezvoltarea urbană, dar în egală măsură este generator de conflicte politice, de muncă, etnice, culturale, profesionale, ecologice ori de interese. Sunt necesare forţe specializate în măsură să gestioneze ordinea publică în toată complexitatea sa.
În prezent, în capitală funcţionează Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti specializată în asigurarea şi restabilirea ordinii publice şi mai multe unităţi specializate pe pază, protecţie instituţională şi asigurarea bunurilor şi valorilor de o importanţă deosebită. De asemenea funcţionează structuri  cu misiuni în domeniul anti-terorism şi o şcoală cu aplicaţie cu vocaţie internaţională.
Forţele existente, dispunerea şi specializarea lor, ridicarea continuă a nivelului de pregătire, reconfigurarea sistemelor de ordine, stabilirea cu precizie a tuturor factorilor de risc intern şi extern, operativitatea şi mobilitatea, sunt ancorate într-un sistem de securitate colectiv care face din Jandarmeria Română o instituţie în măsură să asigure climatul de ordine şi siguranţă publică necesar devenirii europene a Bucureştiului.
Suntem în măsură să realizăm parteneriate eficiente atât cu administraţia cât şi cu societatea civilă pentru a ne îndeplini în condiţii optime sarcinile care ne revin.
Am convingerea că Bucureştiul va fi o metropolă europeană iar din peisajul acesteia nu vor lipsi jandarmii, atât în calitatea lor de cetăţeni ai acestei capitale cât şi de oameni însărcinaţi cu apărarea ordinii şi siguranţei publice.