Forumul Academic Roman
Home Despre noi Evenimente Proiecte editoriale Galerie Foto Parteneri Contact


Regimuri constituţionale în  Uniunea Europeană

Luni, 13 octombrie 2008, a avut loc Conferinţa Internaţională Regimuri constituţionale în Uniunea Europeană la Palatul Parlamentului, sala Nicolae Iorga.
La manifestarea organizată de Forumul Academic Român au participat specialişti în drept constituţional şi în regimuri politice din ţară şi din străinătate, consacraţi în centrele de excelenţă europene. Discursul principal în şedinţa plenară a aparţinut profesorului Guy Carcassonne de la Universitatea Paris X Nanterre.
Scopul conferinţei a fost realizarea unei expertize de nivel înalt care să se constituie într-un reper necesar pentru dezbaterile academice şi politice din societatea românească.
Masa rotundă a dezbătut temele: Locul şi rolul şefului statului în raporturile cu puterea legislativă şi executivă; Mecanisme de protecţie a Constituţiei; Puterea judecătorească, a treia putere în stat?; Răspunderea penală a oamenilor politici: imunitate – protecţie sau privilegiu?; Participarea cetăţenilor la formarea şi exerciţiul puterii. Democraţie reprezentativă sau directă.
Relatări privind desfăşurarea lucrărilor conferinţei şi rezumatele intervenţiilor vor fi publicate în revista FAR nr. 2/2008, iar textele in extenso vor fi reproduse într-un volum special editat de Forumul Academic Român sub coordonarea prof. dr. Vernon Bogdanor de la Oxford University.

Programul Conferinţei internaţionale Regimuri constituţionale în Uniunea Europeană - 13 octombrie 2008, Palatul Parlamentului, sala Nicolae Iorga

Reflectări în presa scrisă