O societate sub semnul confuziei
Dacă aş fi întrebat care este cuvântul care poate defini cel mai bine societatea românească în anul de graţie 2008, aş numi fără ezitare CONFUZIA. Mai exact, confuzia valorilor şi implicit a criteriilor de evaluare în toate domeniile vieţii sociale: politică, economie, administraţie, justiţie, educaţie, cultură, morală. Un teribil paradox fixează exacerbarea acestei stări generale de confuzie exact în momentul în care integrarea europeană a României a marcat includerea noastră într-un sistem guvernat de reguli care, acceptat de bună voie sau impus cu fermitate, a dus la progresul lumii occidentale. O confuzie generalizată insinuată în cadrul libertăţii şi democraţiei este mai periculoasă decât răul sub dictatură. Răul solidarizează forţele binelui, atâtea câte sunt, în timp ce confuzia paralizează energiile pozitive ale naţiunii de care tocmai acum avem mai multă nevoie.

Destin istoric şi proiect politic
Destinul istoric al naţiunilor depinde de capacitatea lor de a crea şi realiza un mare proiect politic. În 2007, naţiunea română a finalizat, după un secol şi jumătate de încordare, rătăciri şi sacrificii, proiectul politic lansat de elitele intelectuale paşoptiste. Proiectul politic vizionar al Revoluţiei de la 1848 proclama ca idealuri naţionale unirea românilor, independenţa, progresul şi modernizarea ţării, eliberarea de sub dominaţia imperiilor estice şi alăturarea României la democraţiile avansate şi prospere din vestul Europei. În 2008, România membră a UE şi NATO îşi vede nu numai îndeplinite idealurile sale seculare dar beneficiază şi de garanţii ferme pentru prezervarea lor. Anul 2008, ca şi 2030 sau 2050 nu înseamnă „sfârşitul istoriei”. Avem deci nevoie de un alt mare proiect politic naţional. Care ar trebui să fie acest nou proiect naţional şi cine sunt cei chemaţi să-l formuleze?
Iată două întrebări la care mă voi strădui să găsesc un răspuns în cele ce urmează.

Contextul istoric
Proiectul istoric pe care românii, ca şi celelalte popoare din Europa centrală şi de Sud-Est tocmai l-au încheiat a fost cel al naşterii şi consolidării statelor-naţiuni a căror menire a fost înlăturarea dominaţiei imperiilor otoman, austriac şi rus (sovietic) care frânau dezvoltarea capitalistă şi extinderea modelului democraţiei occidentale. Marele proiect al extinderii Uniunii Europene, iniţiat după prăbuşirea ultimului mare imperiu al lumii contemporane  imperiul sovietic  protejează inviolabilitatea graniţelor statale dar, mai mult, protejează şi stimulează identitatea culturală, lingvistică şi religioasă a fiecărei naţiuni.

Un proiect pentru românii de pretutindeni
Acest nou context istoric ne impune ca, simultan cu acceptarea unor reguli comune în domeniul administraţiei, economiei, justiţiei şi a unor delegări de suveranitate în domeniul politicii externe, apărării şi siguranţei naţionale să ne construim noi înşine proiectul identităţii noastre europene într-o lume globalizată. Acest proiect identitar nu mai poate fi limitat la cetăţenii trăitori în interiorul graniţelor de stat ci trebuie să se adreseze în mod egal tuturor celor care îşi recunosc apartenenţa la naţiunea română oriunde s-ar găsi ei în lume. Acest proiect poate fi propus şi nu impus şi va fi viabil numai dacă în el se vor găsi argumente pentru recâştigarea demnităţii naţionale şi al respectului de sine individual.

Esenţa proiectului: identitatea culturală
Un proiect naţional pentru prima jumătate a secolului XXI trebuie gândit în consonanţă cu „societatea cunoaşterii” în care provocările au caracter global dar fiecare individ poate deveni un actor independent pe o scenă universală. Resursa umană devine principala bogăţie a naţiunii şi inteligenţa înalt educată, care poate produce valoare adăugată în toate domeniile, trebuie privilegiată. În contextul unei acerbe „vânători de creiere” pe plan mondial, depistarea precoce a talentelor trebuie însoţită de programe speciale de educaţie pentru cei superdotaţi. Prin aceste programe „cultura de îmbogăţire românească” reprezentând esenţa valorilor noastre seculare este singura care poate menţine coeziunea spirituală şi morală a naţiunii noastre.

Componentele proiectului naţional
Un proiect istoric capabil să genereze o sinergie a tuturor valorilor pozitive şi creative trebuie să plece de la o viziune a evoluţiei naţiunii noastre în prima jumătate a secolului XXI. El trebuie să finalizeze o strategie de dezvoltare durabilă pentru următoarele două decenii, pe baza căreia să se poată elabora un set de politici publice coerente pe termen scurt. O astfel de strategie poate fi ratificată sub forma unui pact între societatea civilă şi principalele partide politice, garantându-seastfel transpunerea ei în viaţă, indiferent de alternanţele la guvernare, care pot alege modalităţi specifice de aplicare în funcţie de specificul programelor politice fără a modifica însă esenţa strategiei de dezvoltare.

Iniţiatorii şi realizatorii proiectului istoric naţional
Cine sunt cei chemaţi şi cei capabili să formuleze un astfel de proiect istoric? Este cea de-a doua întrebare la care m-am angajat să dau un răspuns şi am să încerc să o fac prin excludere.
La prima strigare ar trebui să răspundă cei care sunt însărcinaţi prin definiţie cu acest demers şi anume clasa politică sau, altfel spus, Guvernul, Parlamentul, partidele politice. Fără a încerca să scuz esenţa chiar a unor abordări doctrinare a viitorului naţiunii, putem lua în considerare implicarea acestora în rezolvarea unor probleme administrative sau legislative stringente din actualitatea imediată care nu le lasă răgazul necesar pentru construcţii intelectuale mai ample.        
Am putea numi fără a greşi societatea civilă teoretic imună la presiunea voturilor sau a sondajelor de opinie şi chiar o să o facem, după ce vom evita confuzia din jurul acestei sintagme lipsită de concreteţe şi care are în realitate o cuprindere mult mai largă decât mica zonă interesată de politică, dar care vorbeşte în numele unui ansamblu social mult mai complex.

Cei abilitaţi
Cred că un astfel de mare proiect naţional intră în responsabilitatea directă a elitelor intelectuale. Când spun acest lucru mă refer direct la personalităţile cu valoare recunoscută în centrele de excelenţă europene şi mondiale, deţinătoare ale unui capital de competenţă şi moralitate. Din fericire, elita intelectuală românească există şi este reprezentată prin mari valori din domeniul ştiinţelor exacte, umanist, tehnologic sau economic. Ceea ce lipseşte este sinergia acestor valori în jurul unui mare proiect printr-un for de comunicare, dezbatere şi cooperare. Cu ajutorul nucleului creat în vederea elaborării şi susţinerii unui proiect istoric naţional dorim să creăm un nou mod de a gândi, eliberat de patimă şi resentimente, în care adevărul şi valoarea să câştige prin forţa argumentelor.

Spiritul academic
Este necesar să revenim la spiritul academic care implică respectul pentru punctul de vedere al celorlalţi, dialogul civilizat şi raţional. Dorind renaşterea acestui spirit, mai multe personalităţi marcante ale vieţii universitare, culturale şi ştiinţifice româneşti din ţară şi străinătate s-au angajat în crearea unui spaţiu care să promoveze dialogul academic, schimbul de cunoştinţe şi idei între generaţii să sprijine tinerele talente în drumul lor spre performanţă, să stabilească noi canale de comunicare între membri ai societăţii civile şi între societatea civilă  clasa politică  administraţie  mediul de afaceri, să identifice şi să valorifice valorile tradiţionale româneşti în armonie cu cele universale, să promoveze identitatea culturală a românilor în contextul integrării europene şi al globalizării, să stabilească un parteneriat cu mass media pentru a propaga aceste valori în sânul întregii societăţi româneşti. Prioritară este recâştigarea respectului pe care societatea românească l-a avut faţă de elitele intelectuale, respect generator de încredere şi progres.

O gândire pozitivă şi pragmatică
Este momentul să ieşim de sub blestemul ineficienţei, să renunţăm cel puţin parţial şi temporar la farmecul discuţiilor nesfârşite reluate cu aceeaşi energie sterilă pentru că nu se materializează în nimic, să transformăm ideile generoase în proiecte civice, politice, administrative, culturale, ştiinţifice, educaţionale. Am reuşit să gestionăm crizele, să învăţăm managementul succesului şi programarea progresului.

De ce noi? De ce acum?
Proiectul pe care l-am propus are două caracteristici aparent contradictorii: se referă la o lungă perioadă de timp şi este de extremă urgenţă. De ce noi? Pentru că dacă nu noi, atunci cine? De ce acum? Pentru că dacă nu acum, atunci când? Este vorba despre o idee căreia i-a venit timpul şi pentru că trebuia să poarte un nume   s-a numit Forumul Academic Român.